author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ion Creangă | Povestea unui om leneş | Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl u... | 202 |
Ion Creangă | Povestea unui om leneş | zise cucoana, înfiorându-se. Păcat, sărmanul, să moară ca un câne fărădelege! Mai bine duceţi-l la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aşa pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi şi a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai pierde... | 205 |
Ion Creangă | Povestea unui om leneş | – Da muieţi-s posmagii? zise atunci leneşul cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc. – Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni. – Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia întreabă că muieţi-s posmagii? – Vai de mine şi de mine – zise cucoana cu mirare – încă asta n-am auzit! Dar el nu poate să şi-i moaie?... | 210 |
Ion Creangă | Povestea unui om leneş | Mai poftească de acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua. Ş-am încălecat pe-o şea, şi v-am spus povestea aşa. | 26 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa ... | 229 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Atâta-i ajungea capul, atâta făceau şi ei pe vremea lor, Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, unde-or fi acolo, că bună inimă mai aveau! Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca în toate adunările de felul acestora, se făcea vorbă multă; şi era lucru firesc să se facă, fiind în luptă timpul de faţă cu cel... | 205 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Numai atâta, că bătrânii voiau "Unire" cu tocmală, iar tinerii "Unire" fără socoteală, cum s-a şi făcut. Toate ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una-două, îi tolocănea, mustrându-i: ba că nu vorbesc drept româneşte, cum vorbeau părinţii lor, ci au corchezit grai... | 205 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Ba că "vai de ţara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba că "vorba multă, sărăcia omului", şi, dacă li-i treaba de-aşa, facă ei ce-or şti, că el mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate şi-i stau vitele cu dinţii la stele, din pricina slugilor, cărora puţin le pasă de munca stăpânului; şi câte şi mai câte nă... | 213 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Moş Ion Roată, simţindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător: – Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să picepem şi noi câte ceva din cele ce spuneţi dumneavoastră, de ce ne-aţi mai adus aici să vă bateţi joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic eşti, megieş îmi eşti, ca răzeş ce mă găs... | 219 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Decât un bonjurist c-o mână de învăţătură, mai bine un ţăran cu un car de minte! La aceste vorbe, mulţi dintre boieri s-au simţit atinşi; cel cu pricina… a rămas ca opărit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mâna prieteneşte cu moş Ion Roată. În sfârşit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a înc... | 222 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Vodă, fiind gata de plecare şi văzând că hârtia lui moş Roată cuprinde multă polologhie, zise cu blândeţe: – Spune, moş Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înţeleg! Atunci moş Roată, venindu-şi în sine, începe a se jelui cum urmează: – Luminarea-voastră! De când cu păcatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi... | 227 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Şi astăzi împuşcă-i porcii; mâine, vacile şi boii; poimâine, căişorii; în altă zi ie-i oile dinapoi cu grămada şi du-le la curte. Îţi poţi închipui, măria-ta, ce urgie grozavă era pe capul meu! Văzând eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la boier să mă jeluiesc. Şi boie... | 208 |
Ion Creangă | Ion Roată şi Cuza-Vodă | Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci "El nu bate cu ciomagul". Lui moş Ion Roată i se umplură din nou ochii de lacrimi, şi, sărutând mâna lui vodă, ca semn de mulţumire, zice oftând: – Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, măria-ta? – Cu ruşinea, iaca aşa rămâne, moş Ioane, zise Cuza-vodă, sărutându-l... | 90 |
Ion Creangă | Moş Ion Roată şi Unirea | La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi câţiva ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaş... | 221 |
Ion Creangă | Moş Ion Roată şi Unirea | Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. "Să-l secăm dar dintr-o sorbire" şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de strămoşii noştri,... | 202 |
Ion Creangă | Moş Ion Roată şi Unirea | Vorba ceea, cucoane: "Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte", să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru ... | 205 |
Ion Creangă | Moş Ion Roată şi Unirea | – Ei, oameni buni, cred că acuma aţi priceput! – Priceput, cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toţi. Dumnezeu să vă ajute la cele bune! – Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moşul Ion Roată. – Dumnezeu să mă ierte, moş Ioane, dar dumneta, cum văd, eşti cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege ş... | 215 |
Ion Creangă | Moş Ion Roată şi Unirea | Aşa şi cu Unirea, oameni buni! Credeţi dumnevoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem să fim numai atâţia? Fraţii noştri din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi cei de peste Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, şi ei se vor bucura şi ne vor iubi... | 238 |
Ion Creangă | Moş Ion Roată şi Unirea | Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe um... | 119 |
Ion Creangă | Prostia omenească (Poveste) | A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Poveşti de Ion Creangă - Prostia omenească (Poveste) Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era o... | 202 |
Ion Creangă | Prostia omenească (Poveste) | – Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn? – Îl văd. Şi? – De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare! – Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele! Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de par... | 268 |
Ion Creangă | Prostia omenească (Poveste) | – Mulţămesc dumitale, prietene! – Da’ ce faci aici? – Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am lumină, şi nici că-l pot… – Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vrun topor la îndămână? – Ba am. – Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va intra singur înlăuntru. Îndată făcu aşa, ... | 204 |
Ion Creangă | Prostia omenească (Poveste) | Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de casă din pricina carului… De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod. "Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine.... | 201 |
Ion Creangă | Prostia omenească (Poveste) | Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit… – Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci? – Ce să fac, mă-ntrebi? Da’ nu vezi? – Ba văd, numai nu pricep. – Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vra nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân… – Stai puţin, c... | 201 |
Ion Creangă | Prostia omenească (Poveste) | Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată. Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună! | 19 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Moş Nichifor nu-i o închipuire din poveşti, ci e un om ca toţi oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Ţuţuenii din Târgul Neamţului, dinspre satul Vânătorii Neamţului. Cam pe vremea aceea trăia moş Nichifor în Ţuţueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaş la cumătria lui moş Dediu din Vână... | 209 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Două iepe, albe ca zăpada şi iuţi ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiştea căruţei; mai totdeauna, dar nu totdeauna, căci moş Nichifor era şi geambaş de cai, şi când îi venea la socoteală, făcea schimb, ori vindea câte-o iapă chiar în mijlocul drumului, şi atunci rămânea oiştea goală pe de-o parte. Îi plăcea moş... | 224 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Şi cu încărcat şi cu descărcat, la deal moş Nichifor se da pe jos şi trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriaşii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea şi ei, căci le era lehamete de morocăneala lui moş Nichifor, care îndată troncănea câte una cam de aceste: – Ia mai daţi-vă... | 220 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Mai ales într-un rând îi plăcea lui moş Nichifor două iepuşoare, care mergeau de minune la drum. Dar la crâşmă, mort-copt, trebuiau să stea, căci le cumpărase de la un popă, nefiind pe vremea aceea pojărnicii, de unde să cumpere altele, care să ţină fuga tot întruna! Spunea tata că i-au spus şi lui bătrânii, care auzis... | 237 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Protopopul atunci, sărmanul, cic-ar fi oftat din greu, înghiţind noduri…, şi ar fi dat vina tot pe moş Nichifor, zicând: – De-ar crăpa odată să crape şi harabagiul care v-a adus! C-atunci ştiu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească aşa de des pe la târg. Şi cică auzind moş Nichifor de aceasta, tare s-ar fi mâhnit în ... | 203 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu ştiu ce avea, că începuse a scârţâi: ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba i-e făcut de năjit, ba că i-e făcut pe ursită, ba că i-e făcut de plânsori şi tot umbla din babă în babă cu descântece şi cu oblojeli, încât lui moş Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, şi de-... | 206 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Pe vremea aceea nu era spiţerie în Târgul-Neamţului, şi jupânul Strul aducea, pentru hatârul călugărilor şi al călug ăriţelor, tot ce le trebuia. Mai făcea el, nu-i vorbă, şi alte negustorii… În sfârşit, nu ştiu cum să vă spun, era mai mult decât duhovnicul, că fără de dânsul nu puteau mănăstirile. – Muni dimineaţă, mo... | 205 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Mă bucur şi eu că-i tocmai în dricul iarmarocului şi poate mi-a pica ceva şi când voi veni înapoi. Numai aş vrea să ştiu, când avem să pornim? – Şi acuma, moş Nichifor, dacă eşti gata. – Gata, jupâne Strul, numai s-adăp iepuşoarele aceste. Du-te şi d-ta de-ţi pune nora la cale, că acuş te-ajung şi eu din urmă. Şi cum e... | 241 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Da’ te-ai ţinut de cuvânt, moş Nichifor! – Apoi dă, jupâne Strul, vorba-i vorbă: eu nu mă cioşmolesc atâta, că la drum e bine să porneşti cât de dimineaţă, iar seara să poposeşti devreme! – Oare-i ajunge până deseară la Piatra, moş Nichifor? – Ă… ra! da’ ce stai de vorbeşti, jupâne Strul? Eu gândesc, de mi-a ajuta Du... | 216 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Ea atunci se uita galeş la mine şi-mi zicea cu glas duios: "Ia taci şi d-ta, moş Nichifor, taci, nu mai striga atâta pe biata văcuşoară, pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nimic. Părinţii pusnici din sfânta Agură mi-au dat canon să mănânc lapte numai de la o vacă, ca să nu îmbătrânesc degrabă; şi dă, ce să fac? t... | 204 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Iaca, mă sui, moş Nichifor! Şi îndată încep cu toţii a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură cu demâncare şi alte mărunţişuri. Apoi Malca îşi ia ziua bună de la socri şi se suie deasupra saltelelor, în fundul căruţei. Iară moş Nichifor se azvârle pe capră, dă bici iepelor şi lasă pe jupânul Strul şi cu a... | 224 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | De oi pune eu mâinile pe piept, are să rămână căruţa asta de haimana şi iepuşoarele de izbelişte! – Nu te supăra, moş Nichifor, zise Malca, că poate aşa a fost să fie de la Dumnezeu; pentru că aşa scrie şi la noi în cărţi despre unii, că tocmai la bătrâneţe au făcut copii! – Ia lasă-mă, jupâneasă, cu cărţile cele a d-v... | 203 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Mai zi, dacă ai ce! – Poate să fie ş-aşa, moş Nichifor. – Ba chiar aşa-i, jupâneşică dragă, cum îţi spun eu. Ptru! ciii! Da’ bună bucată am mers! Doamne, cum se ia omul la drum cu vorba şi, când se trezeşte, cine ştie unde a ajuns; bun lucru a mai lăsat Dumnezeu sfântul şi tovărăşia asta! Hi!!! zmeoaicele tatei, îndemn... | 230 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Iaca un lup vine spre noi, jupâneşică! – Vai de mine, moş Nichifor, unde să mă ascund eu? – Despre mine, ascunde-te unde ştii, că eu, unul, ţi-am spus că nu mă tem nici de-o potaie întreagă. Atunci biata Malcă, de frică, s-a încleştat de gâtul lui moş Nichifor şi s-a lipit de dânsul, ca lipitoarea. A şezut ea aşa cât... | 220 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Ia, pe la Sfântul Andrei umblă şi ei mai câte mulţi la un loc. Ş-apoi, vânătorii ce păzesc? La goană mare, crezi d-ta că puţini lupi dau cinstea pe ruşine, lăsându-şi pieile zălog? Să mai răsuflăm iepele oleacă. Iaca şi Dealul Balaurului, jupâneşică! Ia, aici a căzut odată un balaur grozav de mare, care vărsa jăratic p... | 207 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Da’ ce-s acele solomonii, moş Nichifor? – Ei, jupâneşică dragă, asta nu se poate spune. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci şi patru de ani, de când trăiesc cu dânsa, şi ce n-a făcut ea şi cât nu m-a cihăit de cap să-i spun, şi tot nu i-am spus. Şi ea, din pricina asta are să moară, când a muri, de nu i-ar muri mulţ... | 202 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Mă tem de lup, moş Nichifor, zise Malca, tremurând. – Ia mai sfârşeşte odată cu lupul cela! Altăceva n-ai de vorbit? – Stai dară să mă dau jos! – Ptru! ciii! Sai binişor pe ici, pe crucea căruţei. Ho… pa! Ia, acum te văd şi eu că eşti voinică; aşa mi-e drag să fie omul: fătat, nu ouat. Şi pe când Malca culegea nişte ... | 203 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Până-i îmbuca d-ta ceva, şi iepele iestea ş-or şterge gura c-oleacă de coşolină, eu am şi pus capătul. Când se uită moş Nichifor la belciug, bărdiţa nicăieri! – Apoi toate-au fost cum au fost, zise moş Nichifor, încreţind din sprâncene şi oţărându-se, dar asta pică de coaptă. Bat-o Dumnezeu de babă s-o bată! Iaca cum î... | 207 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | De-acum, numai să te ţii bine de carâmbi şi de speteze, că am să mân iepele iestea de au să scapere fugind. Da’ să ştii d-ta că babei mele n-are să-i fie moale când m-oi întoarce acasă… Am s-o iau de cânepa dracului şi am s-o învăţ eu cum trebuie să caute altă dată de bărbat; că femeia nebătută e ca moara neferecată. Ţ... | 224 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – D’apoi eu mă grăbesc să ajung la Oşlobeni. D-ta poţi să mâi astă-noapte şi în pădure; nu cred că-i muri de urât! – Mă mir că nu ţi-e oarecum, să-ţi fie, zise Nichifor posomorât; eşti un cheag zbârcit, mai ca şi mine, şi iaca ce-ţi urlă prin cap! – Da’ nu-ţi fie cu bănat, om bun, că am şuguit şi eu. Bun rămas! Te-a în... | 202 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | spun şi eu ce văd cu ochii. Uită-te! Nu vezi şi d-ta că dă soarele după deal, şi noi tot pe loc stăm? Da’ nu-i nimica, jupâneşică, să n-ai nici o grijă, că ştiu eu o poiană în pădure, chiar aici, pe-aproape; să tragem acolo, şi suntem ca şi în casă la noi. Locul e ferit, şi iepele au ce paşte. D-ta te-i culca în căruţă... | 207 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Biata Malca vede şi ea că tot de una îi e acum. Se dă jos şi începe a strânge la târşuri. – Doamne! bine-ţi mai şede, jupâneşică; parcă eşti una de-a noastre! Nu cumva a ţinut vreodată tatăl d-tale orândă în sat, undeva? – Ba a ţinut mult timp ratoşul de la Bodeşti. – Apoi mă miram eu de ce vorbeşti aşa de bine moldove... | 212 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Văd, moş Nichifor, dar îmi tremură inima în mine de frică! – Ă… ra? Da’ ce, Doamne iartă-mă, parcă eşti din neamul lui Iţic. Da’ fii mai cu inimă oleacă! Ori, dacă eşti aşa de fricoasă, apoi sui în căruţă şi te-aşterne pe somn, că noaptea-i numai un ceas; acuş se face ziuă! Malca, îmbărbătată de moş Nichifor, se suie... | 203 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Parcă iar era să mă prindă somnul, moş Nichifor. – Ştii una, jupâneşică? Mie-mi vine să sting focul, că tocmai acum, în durătul ista, mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă şi vine după fum. – Stinge-l, moş Nichifor, dacă-i aşa. Atunci moş Nichifor odată începe a turna la ţărnă peste foc şi-l înnăduşă. – De-acu... | 205 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | – Ba să te ferească Dumnezeu de una ca asta, jupâ- neşică! Ia las’, nu te spăimânta, că am zis şi eu, ia aşa, o vorbă în vânt… – Ba nu, moş Nichifor! De-acum nici nu vreau să mai dorm; mă dau jos şi am să şed toată noaptea lângă d-ta. – Ba păzeşte-ţi treaba, jupâneşică; şezi binişor unde şezi, că bine şezi. – Ba iaca v... | 223 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Eu se vede că m-am luat ieri cu luleaua. Dar biata baba mea, bună, rea, cum este, tot a ştiut ce-mi trebuie la drum, numai nu le-a pus la locul lor… Dar ţi-ai găsit să ştie femeia trebile bărbatului! – Jupâneşică, jupâneşică! – Ce-i, moş Nichifor? – Da’ nu ştii una! Scoală-te, că am găsit şi secure şi frânghie, şi sfre... | 206 |
Ion Creangă | Moş Nichifor Coţcariul | Iepele, fiind hrănite şi odihnite bine, pe la prânzul cel mare i-au pus în Piatra. – Iaca, te-am văzut ş-acasă, jupâneşică! – Slavă lui Dumnezeu, moş Nichifor, că şi-n pădure nu mi-a fost rău… – Aşa este, jupâneşică, nu-i vorbă, dar ca la casa omului nu-i nicăiurea. Şi, din vorbă în vorbă, au şi ajuns la poarta lui jup... | 206 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi B... | 223 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la şcoală, între care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra mea. Şi cea dintâi şcolăriţă a fost însăşi Smărăndiţa popii, o zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte, dar şi din nebunii. Însă... | 214 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi a pus părintele pravilă şi a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieţii şi fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învăţat peste săptămână; şi câte greşeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greşeală să-i ardă şcolarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci c... | 210 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | în lipsa părintelui şi a dascălului intram în ţinterim, ţineam ceaslovul deschis, şi, cum erau filele cam unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele, şi, când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muştelor! Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloaveleşi... | 207 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Măi!!! s-a trecut de şagă, zic eu, în gândul meu; încă nu m-a gătit de ascultat, şi câte au să mai fie! Şi unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor şi a tremura de mânios… Ei, ei! acu-i acu. Ce-i de făcut, măi Nică? îmi zic eu în mine. Şi mă uitam pe furiş la uşa mântuirii şi tot scăpăram din picioare, ... | 246 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi Nic-a lui Costache, duşmanulmeu, şi cu Toader a Catincăi, alt hojmălău, au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; şi se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu mau putut găbui. Şi de la o vreme, nemaiauzind nici o foşnitură de păpuşoi, nici o scurmătură de găină, am ţâşnit odată cu ţărna-n cap, şi tiva la mama acasă, ... | 218 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi părintele mă ia la dragoste, şi Smărăndiţa începe din când în când a mă fura cu ochiul, şi bădiţa Vasile mă pune să ascult pe alţii, şi altă făină se macină acum la moară. Nic-a lui Costache, cel răguşit, balcâz şi răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândeşte omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-un... | 203 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | ziceauoamenii, alergând care de care din toate părţile. Pe bădiţa Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn şi-l puneau în cătuşe, să-l trimită la Piatra… Iaca pentru ce scosese atunci vornicul oamenii la clacă. Aşa, cu amăgele, se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste… Afurisită privelişte m... | 218 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Era în sat şi dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ţi-i bun? Ştia şi el glasurile pe dinafară de biserică, nu-i vorbă, dar clămpănea de bătrân ce era; ş-apoi mai avea şi darul suptului… Aşadar, şcoala a rămas pustie pentru o bucată de vreme, şi câţiva dintre noi, care ne ţineam de părintele Ioan, cale... | 213 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit aşa de tare şi am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de ruşine. Dar el tot cu bunătate: – De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică! Apoi la hramul bisericii se ţinea prazn... | 209 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Din partea tatei, care ades îmi zicea în bătaie de joc: Logofete, brânza-n cui, lapte acru-n călămări, chiu şi vai prin buzunări!, puteam să rămân cum era mai bine: Nic-a lui Ştefan a Petrei, om de treabă şi gospodar în Humuleşti. Vorba ceea: Decât codaş în oraş, Mai bine-n satul tău fruntaş. Mama însă era în stare să ... | 213 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Doamne, măi femeie, Doamne, multă minte-ţi mai trebuie! zicea tata, văzând-o aşa de ahotnică pentru mine. Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă? Oare Grigore a lui Petre Lucăi de... | 207 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi după cum am cinste a vă spune, multă vorbă s-a făcut între tata şi mama pentru mine, până ce a venit în vara aceea, pe la august, şi cinstita holeră de la ’48 şi a început a secera prin Humuleşti în dreapta şi în stânga, de se auzea numai chiu şi vai în toate părţile. Şi eu, neastâmpărat cum eram, ba ieşeam la pârla... | 236 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână, în dosul stânei, şi pe nimică pe ceas beam câte-un cofăiel întreg de apă. Pot zice că în noaptea aceea la fântână mi-a fost masul, şi n-am închis ochii nici cât ai scăpăra din amânar. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humuleşti... | 205 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi, vorba ceea: Lucrul rău nu piere cu una, cu două. Până-n seară, am şi colindat mai tot satul, ba şi pe la scăldat am tras o raită, cu prietenul meu Chiriac al lui Goian, un lainic şi un pierde-vară ca şi mine. Dar tata nu mi-a mai zis atunci nimica; m-a lăsat în voia mea pentru o bucată de vreme. Peste iarnă, mama i... | 207 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Ruştei lui Valică şi Măriucăi lui Onofrei găseşti să le dai şi să le răsdai? Ştiu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci să dormi! Şi pentru băiat n-ai de unde da? Măi omule, măi! Ai să te duci în fundul iadului, şi n-are să aibă cine te scoate, dacă nu te-i sili să-ţi faci un băiat popă! De ... | 259 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | De douăzeci şi mai bine de ani, de când port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbuşul. Ce folos că citesc orice carte bisericească; dacă nu ştii a însemna măcar câtuşi de cât, e greu. Însă de când mi-au venit băieţii de la învăţătură, îmi ţin socoteala ban cu ban şi huzuresc de bine; acum zic şi eu că... | 227 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Ciubuc Clopotarul tot din Ardeal ştia puţină carte, ca şi mine; şi apoi a pribegit de-acolo, ca şi noi, s-a tras cu bucatele încoace, ca şi moş Dediu din Vânători şi alţi mocani, din pricina papistaşiei mai mult, pe cât ştiu eu. Şi atât era de cuprins, de s-au umplut munţii: Hălăuca, Piatra lui Iepure, Bărnariul, Cotnă... | 230 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Pe acest deal, Smarandă, am fugit în vremea zaverei, cu mă-ta, cu tine şi cu frate-tău Ioan, de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secu şi apoi se îndreptară spre Pipirig, după jefuit. Iar pe soră-ta Ioana, de grăbit ce-am fost, o uitasem acasă, pe prispă, în albiuţă. Şi mă-ta, când ... | 203 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Bună minte mai au unii, în felul acesta, de nu se însoară! Şi unul dintr-aceştia a fost şi Ciubuc mocanul, care,neavând femeie, nici copii, ce i-a venit mai târziu, de evlavia cea multă ce avea, sau din alte împrejurări, a închinat toată averea sa Mănăstirii Neamţului, şi el s-a călugărit, mai cu toţi haidăii lui, făcâ... | 205 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Ş-apoi, să fie cineva de tot bou, încă nu este bine. Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la dreptul vorbind, nu eşti numai aşa, o vacă de muls pentru fiecare. Băiatul văd că are ţinere de minte şi, numai după cât a învăţat, cântă şi citeşte cât se poate de bine. De aceste şi altele ca aceste a vorbit bunicul David... | 233 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Noroc de bunicul! Şi scroambele iestea a voastre îs pocite, zise el scoţându-mă repede, murat până la piele şi îngheţat hăt bine, căci năboise apa în toate părţile; şi iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse bocnă. Opinca-i bună, săraca! îţi şede piciorul hodinit, şi la ger huzureşti cu dânsa. Şi până a vor... | 238 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi a treia zi după asta, dându-ne schimburi şi câte două perechi de obiele de suman alb, ne-am încălţat cu opincile binişor şi, sărutând mâna bunicăi, am luat-o prin Boboieşti, iar cu bunicul şi cu Dumitru, fratele mamei cel mai mic, şi suind pe la fundul Hălăucii, am ajuns după un târziu în Fărcaşa, unde ne-a fost şi ... | 242 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Şi Irinuca avea o cocioabă veche de bârne, cu ferestrele cât palma, acoperită cu scânduri, îngrădită cu răzlogi de brad şi aşezată chiar sub munte, pe malul stâng al Bistriţei, aproape de pod. Irinuca era o femeie nici tânără, nici tocmai bătrână; avea bărbat, şi o fată balcâză şi lălâie, de-ţi era frică să înnoptezi c... | 207 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Când am auzit noi una ca asta, am început a plânge cu zece rânduri de lacrimi şi a ne ruga de toţi Dumnezeii să nu ne sluţească. Dar ţi-ai găsit; profesorul a stat lângă noi, până ce ne-a tuns chilug. Apoi ne-a pus în rând cu ceilalţi şcolari şi ne-a dat de învăţat, după puterea noastră, între una-alta, şi Îngerul a st... | 202 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Vă puteţi închipui ce va să zică a te scălda în Bistriţa, la Broşteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare! Şi nici tu junghi, nici tu friguri, nici altă boală nu s-a lipit de noi, dar nici de râie n-am scăpat. Vorba ceea: Se ţine ca râia de om. Într-o zi, fiind Irinuca dusă în sat şi având obicei a şedea uita... | 219 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | Înşfăcăm noi te miri ce mai aveam, ne ducem degrabă la plută, şi plutaşii, de cuvânt, şi pornesc. Ce-a fi zis Irinuca, în urma noastră, ce n-a fi zis, nu ştiu; dar ştiu atâta, că eram cu gheaţa-n spate, de frică, pân-am ajuns la Borca, unde ne-a fost şi masul. Iar a doua zi, în duminica de Florii, dis-dimineaţă am plec... | 208 |
Ion Creangă | Amintiri din copilărie I | – Aşă-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieşi oftând. Mă miram eu să fi mâncat lupul iarna asta aşa de în pripă. De pe la Înţărcăto | 28 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, – în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zile... | 233 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, şi vine albastre se trăgeau pe faţa ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împă... | 213 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Atunci puse să-i facă altul mai greu – îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului. Atunci Făt-Frumos îşi luă ziua bună de la părinţi, ca să se ducă, să se bată el singur cu oştile împăratului ce-l duşmănea pe tată-său. Puse pe trupul său împărătesc haine de ... | 219 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Stăteau toate uimite pe când trecea păstoraşul împărat, doinind şi horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; şi-n piepturile păstorilor tineri, răzimaţi c-un cot de-o stâncă şi c-o mână pe bâtă, încolţea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare – dorul voiniciei. Toate stăteau în loc, numai Făt-... | 212 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Făt-Frumos se sui-n luntre şi, vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de braţe, şi-n fiecare braţ ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susţinută de stâlpi şi de arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mând... | 213 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Şi se sărutară feciorii de-mpăraţi în urările boierilor, şi băură şi se sfătuiră. Zise împăratul lui Făt-Frumos: – De cine-n lume te temi tu mai mult? – De nime-n lumea asta, afară de Dumnezeu. Dar tu? – Eu iar de nime, afară de Dumnezeu şi de Mama-pădurilor. O babă bătrână şi urâtă, care umblă prin împărăţia mea de mâ... | 212 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Înăuntru baba şuiera şi se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăţ; când prin bolţile ferestrelor, la lumina lunii, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama-pădurilor, neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot şi-i brăzda faţa în două dealuri. Şi fugea mereu, o stâncă de piatr... | 211 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur şi dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subţire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună, ce cutreiera aerul, decât a fir de tort. La zgomotul uşor al paşilor lui Făt-Frumos, fata-şi ridică ochii albaştri ca undele la... | 215 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | A cui eşti tu, fata mea? – A Mamei-pădurilor, răspunse ea suspinând; mă vei iubi tu acuma, când ştii a cui sunt? Ea încunjură cu amândouă braţele ei goale grumazul lui şi se uită lung la el, în ochii lui. – Ce-mi pasă a cui eşti, zise el, destul că te iubesc. – Dacă mă iubeşti, să fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai ... | 203 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | De aceea noi le mutăm din loc: ea nu va şti şi va bea numai apă în vremea luptei cu tine. Precum au zis, aşa au şi făcut. El se repezi după casă. – Ce faci, babă? strigă el. Baba, de venin, se smulse odată din piuă-n sus şi rupse lanţurile, lungindu-se slabă şi mare până-n nori. – A, bine că mi-ai venit, Făt-Frumos! zi... | 204 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Şerpi roşii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numai tunetul cânta adânc ca un proroc al pierzării. Prin acel întuneric des şi nepătruns, Făt-Frumos vedea albind o umbră de argint, cu păr de aur despletit, rătăcind, cu mâinile ridicate şi palidă. El se apropie de ea şi-o cuprinse cu braţele ... | 223 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Pe acea frunte netedă şi albă, Făt-Frumos presură câteva flori albastre, apoi şezu alături cu ea şi-ncepu a doini încet. Cerul limpede – o mare, soarele – o faţă de foc, ierburile împrospătate, mirosul cel umed al florilor învioşate o făceau să doarmă mult şi lin, însoţită în calea visurilor ei de glasul cel plâns al f... | 216 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Ci el nu-i spuse nimica, ci numai se uită uimit pe luciul lacului şi ochii i se umplură de lacrimi. O lebădă îşi înălţase aripile ca pe nişte pânze de argint şi cu capul cufundat în apă sfâşia faţa senină a lacului. – Plângi împărate? zise Făt-Frumos. De ce? – Făt-Frumos, zise împăratul, binele ce mi l-ai făcut mie nu ... | 207 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Hai, că mă duc eu să răpesc pe fata Genarului. Şi-şi luă cai ageri, cai cu suflet de vânt, Făt-Frumos, şi era să plece. Atunci mireasa lui – Ileana o chema – îi zise încet la ureche, sărutându-l cu dulce: – Nu uita, Făt-Frumos, că pe cât vei fi tu departe, eu oi tot plânge. El se uită cu milă la ea, o mângâie, dar apoi... | 217 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Din zidurile arcate răsăreau ferestre strălucite, iar dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată, oacheş şi visător, ca o noapte de vară. Era fata Genarului. – Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea, sărind de la fereastră şi deschizând porţile măreţului castel, unde ea locuia singură ca un ... | 201 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | – Trebuie să ne grăbim mult ca să-i ajungem? – Să ne grăbim şi nu prea, pentru că-i putem ajunge. Genarul încălecă şi zbură ca spaima cea bătrână în urma fugiţilor. În curând îi şi ajunse. Să se bată cu el Făt-Frumos nu putea, pentru că Genarul era creştin şi puterea lui nu era în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu... | 207 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Apoi un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pământul. Faţa lui era înfricoşată, privirea cruntă. Fără de-a zice o vorbă, el apucă pe Făt-Frumos şi-l azvârli în nourii cei negri şi plini de furtună ai cerului. Apoi dispăru cu fată cu tot. Făt-Frumos, ars de fulgere, nu căzu din el decât... | 209 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Acolo Domnul bău din apă şi-şi spălă faţa sa cea sfântă şi luminată şi mâinile sale făcătoare de minuni. Apoi şezură amândoi în umbră, Domnul cugetând la tatăl său din cer, şi sfântul Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângător. Când se sculară spre a merge mai departe, zise sf. Petrea: "Doamne, fă ca acest iz... | 204 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Dar apoi îşi aduse aminte că făgăduise a răpi pe fata Genarului, şi ceea ce făgăduieşte voinicul anevoie o lasă nefăcută. Deci se porni şi înspre sară ajunse la castelul Genarului, ce strălucea în întunericul serii ca o uriaşă umbră. El intră în casă… fata Genarului plângea. Dar când îl văzu, faţa ei se-nsenină cum se-... | 203 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Se puseră la cină. – Tată, întrebă fata, de unde ai calul d-tale, cu care umbli la vânat? – La ce-ţi trebuie s-o ştii? zise el încruntând sprâncenele. – Ştii prea bine, răspunse fata, că nu vreau ca s-o ştiu decât numai ia-aşa ca s-o ştiu, pentru c-acu nu mai e Făt-Frumos să mă răpească. – Ştii tu că nu mă împotrivesc ... | 208 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.